1 2 3 4 5 6

Scrisoarea Sfântului Apostol Paul către Efeseni

traducerea catolică
Editura Sapientia din Iaşi

Capitolul 2

    1. pentru că erați în timpul acela fără Cristos, lipsiți de cetățenia lui Israel, străini de alianțele promisiunii, fără să aveți speranță și fără Dumnezeu în lume.
    1. Dar acum, în Cristos Isus, voi, care odinioară erați departe, v-ați apropiat prin sângele lui Cristos.
    1. Căci el este pacea noastră, cel care a făcut din două una și a dărâmat zidul despărțitor, desființând în trupul său ura,
    1. legea poruncilor cu prescrierile ei, pentru ca pe cei doi să-i întemeieze într-un singur om nou, făcând pace,
    1. și să-i împace pe amândoi cu Dumnezeu într-un singur trup prin crucea prin care a nimicit ura.
    1. Venind, el a vestit pacea pentru voi care erați departe și pacea pentru cei care erau aproape,
    1. căci, prin el, amândoi avem intrare deschisă într-un singur Duh la Tatăl.
    1. Așadar, voi nu mai sunteți străini și nici oaspeți, ci sunteți concetățeni ai sfinților și oameni de casă ai lui Dumnezeu,
    1. zidiți pe temelia apostolilor și a profeților, piatra unghiulară fiind Cristos Isus.
    1. În el toată construcția, ca un ansamblu armonios, se înalță ca un templu sfânt în Domnul,
    1. în care și voi sunteți zidiți ca să deveniți o locuință a lui Dumnezeu prin Duhul.

Convertirea păgânilor

Capitolul 2

12 pentru că erați în timpul acela fără Cristos, lipsiți de cetățenia lui Israel, străini de alianțele promisiunii, fără să aveți speranță și fără Dumnezeu în lume. 13 Dar acum, în Cristos Isus, voi, care odinioară erați departe, v-ați apropiat prin sângele lui Cristos.
     14 Căci el este pacea noastră, cel care a făcut din două una și a dărâmat zidul despărțitor, desființând în trupul său ura, 15 legea poruncilor cu prescrierile ei, pentru ca pe cei doi să-i întemeieze într-un singur om nou, făcând pace, 16 și să-i împace pe amândoi cu Dumnezeu într-un singur trup prin crucea prin care a nimicit ura. 17 Venind, el a vestit pacea pentru voi care erați departe și pacea pentru cei care erau aproape, 18 căci, prin el, amândoi avem intrare deschisă într-un singur Duh la Tatăl. 19 Așadar, voi nu mai sunteți străini și nici oaspeți, ci sunteți concetățeni ai sfinților și oameni de casă ai lui Dumnezeu, 20 zidiți pe temelia apostolilor și a profeților, piatra unghiulară fiind Cristos Isus. 21 În el toată construcția, ca un ansamblu armonios, se înalță ca un templu sfânt în Domnul, 22 în care și voi sunteți zidiți ca să deveniți o locuință a lui Dumnezeu prin Duhul.
copiere simplă
copiere cu trimitere
copiere cu formatare

1 2 3 4 5 6


 
© 2013 DeiVerbum.ro - un proiect dezvoltat de Catholica.ro în colaborare cu Ercis.ro şi EdituraSapientia.ro